Artist: Vincent Van Gogh
Dimensiuni: 74 cm x 94 cm
Locație: Musée d'Orsay
Creare: iunie 1890
Material: Canvas, Oil paint
Perioade: Artă modernă, Postimpresionism
Van Gogh este unul dintre putinii artisti care au scos in evidenta cu mare claritate ca pictura este arta a luminii; nici o alta arta nu contine lumina, ci doar o poate sugera. Sculptura doar cheama si refuza claritatile si penumbrele prin accidentele modeleului. Doar pictura creeaza lumina si, de aceea, cei mai mari artisti au fost pictori ai luminii (Leonardo da Vinci, Rembrandt, Vermeer). In acest sens ascendent, Van Gogh se gaseste la zenit, acolo unde lumina capata intensitatea ei suprema, intensitatea solara. Intr-adevar, daca exista in istoria culturii un creator a carui viata a fost nu numai confiscata ci pur si simplu martirizata de aceea sete tiranica de lumina, de absolut, de certitudine, acela a fost Van Gogh” (Istoria vizuala a artei, Claude Frontisi)
Spatiul plastic al tablourilor sale este construit prin culoare, un spatiu tensional prin excelenta conturat prin forta alaturarilor cromatice. In tablourile sale obiectele nu se depersonalizeaza, nu-si pierd contururile ca la impresionisti unde vibratia luminoasa dizolva densitatea volumelor ci capata mai multa personalitate. De aici provine important a pe care o dadea desenului, delimitarilor categorice ale formelor.
Se disting trei perioade in evolutia artei lui Van Gogh – perioada olandeza in care experimeteaza clar-obscurul, perioada de la Arles care se remarca prin intensitati cromatice deosebite si intervalul petrecut la Saint Remy, “perioada expansiunii infinite”.
Dupa o scurta trecere prin Paris, in care, sub influenta impresionismului si a stampelor japoneze coloritul se insenineaza, desenul devine mai suplu iar tusele mai fine, Van Gogh pleaca in sud sub imboldul unei mari revelatii catre soarele care se potrivea cu febra lui sufleteasca (”vreau sa vad soarele acesta mai puternic”).
Perioada de la Arles va fi epoca de varf a creatiei sale, cea mai fecunda si cea mai originala, o adevarata “transa cromatica”. In aceasta transa va crea in 15 luni 200 de tablouri, un moment extatic unic in istoria picturii.
Perspectiva renascentista dispare iar spatializarea este creata prin simpla asociere a culorilor alcatuind un spatiu dinamic, al incordarilor. Un element caracteristic pentru acest cult al soarelui sunt cele peste zece tablouri reprezentand flori ale soarelui – maxima concentrare a luminii intr-un tablou. Florile soarelui de la Arles sunt expresia unei tensiuni psihice extreme la capatul careia sufletul atinge “inalta nota galbena”.
Prima culoare preferata dupa galben, va fi complementara ei, albastrul care sugereaza infinitul. Trairea suprema este completata astfel cu perspective cosmica.
In perioada de la Arles spatiul perspectival al tablourilor geaviteaza in jurul acordului fundamental dintre galben si albastru (ca si la Vermeer) insa aici culorile sunt impinse la paroxismul tensiunii lor.
Culoarea nu reprezinta pentru Van Gogh un element plastic suficient, avand mai degraba o semnificatie umana, definind spatii ale sufletului.
Ultima perioada a vietii sale (Autoportret cu urechea taiata) exprima o suferinta, care ajunsa la limita suportabilitatii, s-a transformat intr-o melancolie de o liniste supraomeneasca. Dupa incordarea realizarii celor 200 de tablouri Van Gogh, epuizat, se interneaza la spitalul Auvers sur Oise de langa Paris; epoca din Arles s-a incheiat.
In acest interval, peisajele, florile, natura intreaga ard in spatiile incandescente ale culorilor. Cu toate acestea, nimic nu se dizolva, totul ramanad bine definit. Desi tusele sunt de multe ori neregulate, desenul imobil emana o mare liniste. Evolutia artei lui Van Gogh sufera acum o schimbare radicala. Certitudinea obtinuta prin superlative cromatice inseamna acum prea putin pentru artist. Daca pana acum el a descatusat lumina lasnad-o sa-si atinga apogeul tariei, acum el va dizolva lucrurile din imobilitati ca sa le dea posibilitatea expansiunii infinite. El va ajunga la o noua certitudine, la un spatiu al libertatii nelimitate de miscare a sufletului intr-o nemarginire dramatica. Aceasta noua viziune il face sa-si modifice conceptia asupra desenului care devine din ce in ce mai nelinistit, mai framantat.
Culorile devin mai estompate si nu mai sunt dispuse pe suprafete mari ca in perioada arlesiana, ci intense, frante, sacadate. Cerul convulsionat domina din ce in ce mai mult tabloul intr-un vartej cotinuu. Catre acest cer totul suie, toate liniile sunt ascendente iar lucrurile parca se ridica.
In perioada arlesiana culoarea participa singura la efervescenta tabloului, insa acum desenul intra din ce in ce mai mult in tensiune.
Tabloul Biserica din Auvers este una dintre ultimele lucrari ale lui Van Gogh, fiind realizat cu doua luni inaintea mortii sale; lucrarea reflecta nelinistile si pasiunile care-i rascoleau sufletul.
Pictura degaja o tensiune puternica, o concentrare de energie ce se desfasoara pe intraga sa suprafata. Liniile cladirii parca se clatina si intra in vartejul universului.
Pictorul nu a respectat legile perspectivei care ii preocupasera atat de mult pe artistii din Renastere pana in vremea sa. Liniile de fuga par haotice si departe de cele ale unei reprezentari reale. In plus, zidurile bisericii sunt strambe iar ele ale acoperisului sunt curbe; aproape ca nu exista in intregul tablou, nici o linie dreapta.
Daca insa Van Gogh ar fi pictat imaginea folosind toate resursele legilor constructiei formei nu s-ar mai fi regasit pasiunea, energia, tensiunea si nelinistea; ar fi rezultat un peisaj care ar fi putut sa redea pitorescul imaginii si care ar fi impresionat printr-un echilibru ce nu il exprima pe artist.
Astfel, in loc sa rezulte un simplu peisaj, Van Gogh surprinde imaginea unei biserici ce pare sa aiba propria sa viata si o forta interioara care o comprima incercand sa-i anuleze arhitectura proprie.
Pentru a sugera aceasta forta, pictorul s-a folositde un unghi dublu de vedere asupra peisajului; in vreme ce biserica se vede ca si cum privitorul ar sta la acelasi nivel cu ea, terenul din fata parca este privit de sus.
In acest fel, el a putut-o plasa in jumatatea superioara a tabloului fara sa creeze senzatia vreunui disconfort prin aceasta licenta. Altfel, biserica ar fi avut tendinta, datorita orizontalitatii spatiului ce duce spre ea sa para ca se inalta, amplificandu-se efectul liniilor sale verticale si sad ea impresia ca se indreapta catre marginea superioara a picturii.
Pentru ca ea sa se integreze mai mult in terenul din prim plan, pictorul a plasat o carare bifurcata care da senzatia unei perspective immense in care privitorul este punctul spre care converg liniile de fuga. Biserica, datorita reflexelor verzi de pe suprafata ei, face corp comun cu zona de iarba din partea ei inferioara – se evidentiaza, astfel un romb ce domina intregul tablou.
Liniile curbe ale zidurilor contribuie si ele la acest efect integrandu-se in armonia generala in care predomina neregularitatile si formele rotunjite.
Nu se vad umbre proprii, doar vag fiind sugerate umbre purtate fara sa existe volumetrie. Nefiind in totalitate plate, formele sunt cautate pentru semnificatia lor plastica, pentru o anumita expresivitate care ar fi pierdut din forta daca artistul nu s-ar fi concentrat pe acest mod de reprezentare ce renunta la o mare parte dintre reperele imaginii reale.
Contururile negre sunt subliniate cu trasaturi energice si precise de pensula. Tonurile sunt mate iar tusele paralele se deplaseaza ca niste spirale facand din imagine un adevarat vartej; tusele mai marunte sugereaza florile din iarba.
Ceea ce amplifica senzatia de ireal sugerat de tablou este faptul ca jumatatea superioara, unde este reprezentat cerul, este de o tonalitate inchisa iar senzatia de echilibru si forta gravitationala este in acest fel inlocuitade cea de dezechilibru, greutatea parand sa apese de sus in jos
Culorile sunt cele ale elemntelor pe care le descriu dar amplificate la maximum, completand prin trasaturile lor violente caracterul tensionat si incarcat de energie al intregului tablou.
Pictura nu reproduce intr-o masura foarte mare subiectul reprezentandu-l mai mult pe autorul sau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu