luni, 21 august 2017

Accident rutier in Ialomita

Trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte trei au fost rănite, în urma unui accident rutier produs marţi dimineaţă pe DN2 Bucureşti - Urziceni şi în care au fost implicate trei autovehicule.
Două dintre victime au rămas încarcerate şi a fost necesară intervenţia echipajelor de pompieri pentru scoaterea lor.
Accidentul a avut locîn satul Lilieci din comuna Sineşti din judeţul Ialomiţa, fiind implicate două autoturisme şi un autotren.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ialomiţa, Andreea Loghin, a declarat pentru News.ro că în urma accidentului trei persoane şi-au pierdut viaţa. De asemenea, doi oameni au rămas încerceraţi, fiind necesară intervenţia echipajelor ISU pentru scoaterea acestora.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Lăcrămioara Chirea, a precizat că cele două persoane care erau încarcerate urmează să fie transportate la un spital din Capitală. De asemenea, în accident a fost rănit uşor şi a suferit un atac de panică un adolescent de 14 ani care a fost transportat la Spitalul “Grigore Alexandrescu”.
La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri, precum şi cinci ambulaţe - patru SMURD şi una de la Serviciul de Ambulanţă Ialomiţa.
În urma accidentului, circulaţia pe DN2 Bucureşti - Urziceni este blocată la acest moment pe ambele sensuri la intrarea în localitatea Lilieci.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu