duminică, 20 august 2017

Accident mortal la MAMAIA

Accident mortal la malul mării, în Mamaia. O femeie în vârstă de 58 de ani a fost izbită în plin de un autoturism, în timp ce traversa pe trecerea de pietoni.
Accidentul a avut loc în jurul orei 7,00 pe bulevardul Mamaia, în dreptul hotelului Piccadilly, pe trecerea de pietoni. Un tânăr de 26 de ani, din Cernavodă, aflat la volanul unui autoturism cu număr de Constanța, nu a văzut femeia care traversa strada și a lovit-o în plin. După împactul violent, victima a fost târâtă aproape 200 de metri. Autoturismul s-a oprit, apoi, într-un stâlp și un gard de beton.
Două ambulanțe cu  modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD au fost trimise la fața locului. Șoferul care rămăsese încarcerat a fost scos din mașină, conștient, colaborat, cu traumatism cranian. Victima accidentului, femeia de 58 de ani, din Năvodari, lucra ca și cameristă la un hotel din apropierea locului în care a fost accidentată mortal. Polițiștii verifică dacă șoferul era băut, drogat sau pur și simplu a fost neatent. Se va întocmi dosar pentru ucidere din culpă.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu