Actul normativ mai stabileşte ca prioritate angajarea în muncă a acestor persoane în procent de 4% din numărul total de angajaţi din instituţiile şi firmele cu peste 50 de salariaţi. De asemenea, în cazul copiilor cu handicap grav, certificatul acestora va fi valabil până la împlinirea vârstei de 18 ani, fără să fie necesar să se mai prezinte periodic la comisiile de evaluare. Potrivit OUG, 717.502 persoane beneficiază de o formă de sprijin financiar sub forma prestaţiei sociale (persoanele cu handicap uşor nu beneficiază de prestaţii sociale şi nici persoanele aflate într-un serviciu public rezidenţial – centru rezidenţial). „În ultimii ani, costurile de trai s-au modificat considerabil, iar acest aspect îl resimţim fiecare dintre noi, în special persoanele din grupuri vulnerabile, cum sunt persoanele cu dizabilităţi. În momentul de faţă, este practic imposibil să trăieşti cu o sumă de 349 de lei pe lună, cum este cazul persoanelor cu handicap grav sau 243 de lei pe lună, cum este cazul persoanelor cu handicap accentuat”, se mai arată în actul normativ. Astfel, una din măsurile urmărite prin OUG este de a creşte „semnificativ” valoarea prestaţiei de care beneficiază persoanele cu handicap. Totodată, Ministerul Muncii intenţionează să reglementeze un mecanism de creştere a prestaţiei prin raportare la pensia socială minimă, în condiţiile în care, în varianta actuală de lege, creşterea prestaţiei este legată de evoluţia indicelui preţului de consum, „indicator ce nu a mai crescut de foarte mult timp”.
O altă prevedere din OUG are în vedere crearea de oportunităţi pentru autorităţile locale (consiliile locale) de a dezvolta servicii sociale de tip rezidenţial (centre de zi, centre respiro şi locuinţe protejate). „Legea nr. 448/2006 permitea DGASPC-urilor să deschidă astfel de servicii publice, însă nu şi autorităţilor locale. În acest sens, se doreşte să se ducă serviciile cât mai aproape de cetăţean. Această prevedere creează o oportunitate pentru primării şi nu o obligaţie de a înfiinţa servicii”, arată ordonanţa de urgenţă. De asemenea, copiii cu handicap grav, care au îngrijiri paliative, nu vor trebui să se mai prezinte periodic la comisiile de evaluare, certificatul lor fiind valabil până la împlinirea vârstei de 18 ani. În textul OUG mai este precizat faptul că persoanele cu dizabilităţi vor primi din oficiu prestaţia socială, şi nu în baza unei cereri. Ministerul Muncii mai vizează, prin OUG de modificare a Legi nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, şi susţinerea angajării în muncă a acestora. „În Romania avem în prezent 34.343 de persoane cu dizabilităţi angajate în muncă. În acest context, proiectul de ordonanţă de urgenţă stabileşte ca prioritate angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi în procent de 4% din numărul total de angajaţi din instituţiile şi firmele cu peste 50 de salariaţi, neîndeplinirea acestei obligaţii atrăgând după sine plata unei taxe către bugetul de stat. Noutatea adusă de actul normativ constă în încurajarea angajării în muncă şi descurajarea neangajării prin creşterea taxei la nivelul salariului minim brut pentru fiecare persoană neangajată până la atingerea procentului de 4%. Totodată, eliminăm opţiunea de a contracta servicii şi produse de la unităţi protejate atunci când nu este respectată obligaţia legală de angajare în procent de 4% pentru persoanele cu handicap”, se precizează în textul actului normativ. Astfel, instituţiile publice au obligaţia organizării de concursuri destinate persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, odată cu intrarea în vigoare a OUG, „5.150 de persoane cu handicap grav psihic şi mintal vor beneficia de scutire la plata contribuţiei datorate pentru adulţii cu handicap din centrele rezidenţiale”. În prezent, obligaţia de întreţinere pentru adulţii cu handicap asistaţi în centre se întinde până la fraţi şi surori, rudele în linie dreaptă, soţ şi soţie, modificarea adusă prin actul normativ restrângând această obligaţie la soţ şi soţie, părinţi pentru copii şi copiii pentru părinţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu