Într-un răspuns remis MEDIAFAX referitor la o posibilă finanţare ilegală a USR, Biroul de Presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează că există un dosar de la începutul anului.
"Pe rolul secţiei de urmărire penală şi criminalistică este înregistrat de la începutul anului un dosar, fiind începută urmărirea penală cu privire la faptă, pentru delapidare, spălare de bani şi conflict de interese", se arată într-un răspuns al Biroului de Presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, remis sâmbătă MEDIAFAX, referitor la sesizarea privind o posibilă finanţare ilegală a Uniunii Salvaţi România (USR).
Vizate ar fi finanţările online pe care partidul condus de Nicuşor Dan le-a primit în timpul campaniei electorale şi modul în care au fost folosite sumele primite.
Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat că nu ştia de acest dosar.
”Tot ce ştiu este din presă. Din câte înţeleg, este «in rem». La noi toată interacţiunea oficială a fost cu AEP (Autoritatea Electorală Permanentă - n.r.) şi pe alegerile locale ne-au rambursat 500.000 din 650.000. Pentru restul am făcut contestaţie, care este la Judecătoria Sectorului 1, o contestaţie administrativă. Noi am făcut duminica trecută o conferinţă de presă în care am răspuns la tot ce s-a rostogolit în spaţiul pubic ca zvon”, a declarat pentru MEDIAFAX Nicuşor Dan.
Preşedintele USR a mai spus că unul dintre zvonuri se referea la conflictul de interese, respectiv că Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi partidul pe care îl conduce funcţionau în acelaşi sediu, iar ele implicat atât în activitatea asociaţiei, cât şi a partidului.
”În opinia mea, nu e absolut nimic în neregulă. Au folosit într-adevăr acelaşi sediu, dar au plătit o cotă a chiriei. Pe celelalte două infracţiuni de care se vorbeşte, eu nu văd nicio legătură cu activitatea noastră”, a apreciat liderul USR.
El a mai spus că se doreşte macularea imaginii USR, dar a refuzat să facă speculaţii cu privire la origine.
”Nu vreau să fac speculaţii, dar au tot fost lucruri. Se reiau imagini cu un domn care seamănă cu Mihai Goţiu şi se spune că ar fi Mihai Goţiu care doarme beat pe plaja din Vama Veche, evident, fără să fie el. Se spune că Vlad Alexandrescu doarme în Parlament, deşi, dacă te uiţi atent, vezi că el îşi citeşte telefonul. Sunt informaţii împotriva noastră în spaţiul public”, a mai spus Nicuşor Dan.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, declara, în finele lunii ianuarie, că nu a primit încă un răspuns de la Augustin Lazăr după ce l-a întrebat public pe procurorul general al României, într-o declaraţie, dacă a primit o plângere de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) privind finanţarea ilegală a USR.
"Am o întrebare pentru domnul procuror general, pe care îl văd foarte activ: a primit cumva o sesizare la Parchet cu referire la finanţarea ilegală a USR? Să ne spună dacă au primit sau nu", a declarat Liviu Dragnea, pe 23 ianuarie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu