De obicei, aceste dureri puternice apar în timpul nopţii, în vacanţă sau când suntem prea departe de a primi ajutor specializat de la un dentist.
Pentru că nu întotdeauna medicamentele îşi fac efectul, poţi apela cu încredere la soluţiile naturale.
Cuisoarele conţin o cantitate importantă dintr-un compus activ numit eugenol. Eugenolul, principalul component al cuişoarelor, este un ulei volatil cu proprietăţi antiinflamatoare. În studiile efectuate pe animale, s-a demonstrat că simplă adăugare a extractului de cuişoare în dietă aduce beneficii semnificative şi reduce simptomele inflamatorii cu 15-30%.
Cuisoarele mai conţin, de asemenea, flavonoizi precum camferol şi ramnetin, care contribuie şi ei la proprietăţile antiinflamatoare şi antioxidante.
Uleiul de cuişoare poate fi folosit în masaj pentru durerile musculare, ori în cataplasme sau băi calde pentru artrită şi reumatism.
Pentru că este un anestezic puternic, acest condiment dulceag te ajută să scapi de durerea de dinţi. Îl poţi folosi că pudra sau în bucată întreagă. Fă o soluţie dintr-o jumătate de lingură de sare cu apă caldă şi fă gargară câteva secunde. Apoi, ia o bucăţică de cuişoare şi aplică pe dintele dureros. Aşteaptă până când durerea dispare.
Mai poţi încerca să faci o soluţie din ulei de cuişoare cu apă caldă şi să îţi clăteşti gură. Amestecă o lingură de ulei de măsline cu câteva picături de ulei de cuişoare şi aplică pe zona dureroasă, până când se absoarbe. Presează puţin cu mâna până când intră în gingie.
De asemenea, cuisoarele reduc greaţă şi stările de vomă, aşa că păstrează câteva bucăţele în geantă. Femeile însărcinate pot consumă cuişoare fără restricţii, mai ales dimineaţă.
Cum se prepară uleiul de cuişoare
Adaugă la 1/8 de cană de cuişoare întregi o jumătate de cană de ulei vegetal. Lasă să stea peste noapte, sau cel mult 24 de ore, apoi strecoară şi este gata de a fi folosit.
Sursa: sanatatea.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu