Copilăria şi tinereţea
Tatăl său, Immanuel, a plecat în Rusia după ce a suferit câteva eşecuri în afaceri, astfel că cei trei copii au rămas acasă cu mama lor, ducând o viaţă nu tocmai uşoară. Robert şi Ludwig munceau astfel încât să o mai ajute pe mama lor cu bani, însă Alfred, care era bolnăvicios, s-a concentrat mai ales pe şcoală, unde de altfel avea şi note foarte bune.
În 1842, cei trei copii împreună cu mama lor au plecat şi ei în Rusia, la tatăl lor, în oraşul Sankt Petersburg. Acesta reuşise să îşi construiască acolo afaceri foarte rentabile în domeniul armamentului, profitând şi de situaţia politică de la acea vreme: Rusia era angrenată în diferite conflicte şi avea nevoie de armament. Tânărul Alfred s-a arătat foarte dornic de a vizita făbricile tatălui său, învăţând astfel multe despre armament şi praful de puşcă.
La vârsta de 17 ani, în anul 1849, Alfred a părăsit Rusia pentru a studia în străinătate. A vizitat mai multe ţări, precum Danemarca, America, Germania, Franţa, întâlnindu-se cu mulţi cercetători. I-a întâlnit printre alţii pe J.T. Pelouze, care făcea experimente de detonare a nitrocelulozei, şi pe John Ericsson, care efectua cercetări în domeniul motoarelor cu aburi.
S-a întors în Rusia în 1851 şi s-a alăturat tatălui său în afaceri. Tatăl său, care îşi botezase compania de armament “Nobel şi fii”, traversa o perioadă de prosperitate datorată izbucnirii Războiului Crimeei, în care ţarul Rusiei Nicolae I era angrenat.
În 1856 războiul s-a încheiat, iar în anul 1859 compania a dat faliment, întrucât nu mai exista cerere de muniţie. Astfel că Immanuel Nobel împreună cu soţia sa au hotărât să revină acasă în Suedia. Cei trei copii au rămas însă în Rusia încercând să repună pe picioare afacerea.
Descoperirea dinamitei
În această perioadă Alfred a început să se gândească la o metodă de a controla nitroglicerina. Nitroglicerina era o substanţă descoperită în 1846 de către Ascanio Sobrero. Era un compus foarte instabil şi care exploda foarte uşor.
Alfred inventează un dispozitiv în care combina pudră neagră cu nitroglicerină, acestea urmând a fi detonate prin intermediul unui fitil. A efectuat apoi numeroase experimente, compusul său fiind deosebit de puternic, şi ajungând astfel să fie cunoscut în întreaga lume pentru capacităţile sale explozibile.
În septembrie 1864 are loc o tragedie în familia Nobel: o fabrică explodează în Suedia, iar fratele lui Alfred, Emil, moare. Alfred reuşeşte să treacă peste această tragedie, iar ulterior invenţia sa este solicitată de către Căile Ferate Suedeze. Acest lucru i-a adus venituri considerabile, nitroglicerina putând fi acum folosită la scară industrială. Nobel devine cunoscut în întreaga lume. Însă incidentele precum cel în care şi-a pierdut viaţa fratele său nu s-au oprit; ele aveau loc foarte des peste tot în lume, Alfred ajungând astfel ţinta a numeroase critici.
S-a gândit la o altă substanţa pe care să o combine cu nitroglicerină şi a descoperit diatomitul. A denumit compusul “dinamită”. Aceasta avea o putere mult mai mare decât compusul precedent, fiind şi mai uşor de controlat. Dinamita a ajutat la construirea de tunele, străzi, canale, iar Alfred Nobel a putut să dezvolte companii în toată lumea şi a devenit foarte bogat.
În 1870 a izbucnit războiul franco-prusac, iar dinamita a fost foarte folosită în acest război, lucru pe care Nobel nu l-ar fi dorit.
În anul 1872 moare tatăl său iar după aceea Alfred se mută la Paris. Deşi avea un statut foarte bun era un singuratic, iar pe plan personal era neîmplinit. Cunoaşte o femeie în anul 1876, Bertha Kinsky, care va lucra pentru el că secretară. Aceasta era logodită şi simţind că lucrurile ar putea deveni mai serioase s-a hotărât să renunţe la slujbă. O va întâlni mai târziu pe Sophie Hess, care lucra într-un magazin cu flori şi cu care va avea o relaţie ce va dura 18 ani, până cu 5 ani înaintea morţii lui Alfred.
În 1891 s-a mutat la San Remo, Italia, după o perioadă tulburată. Aici şi-a deschis un laborator de cercetare. A participat, de asemenea, la numeroase conferinţe internaţionale pentru pace. Angajează şi un tânăr în vârstă de 23 de ani pe nume Ragnar Sohlman împreună cu care descoperă cauciucul sintetic.
În 1894 se întoarce acasă, în Suedia. Scrie o carte (piesa de teatru) - “Nemesis”. În decembrie 1896 moare la vârsta de 63 de ani.
Pentru a se elibera de sub povara carierei sale care s-a bazat pe fabricarea dinamitei, în ultimii ani ai vieţii sale s-a implicat în mişcările care militau pentru pace. Înainte să moară, a lăsat un testament de care a cerut să se ocupe Ragnar Sohlman. Prin acesta el dorea ca cea mai mare parte din averea sa să se constituie într-un fond din care să fie răsplătiţi oameni care aduc cele mai mari beneficii omenirii. Astfel, trebuiau premiaţi cei care făcuseră în anul precedent cele mai bune descoperiri în folosul umanităţii în domeniile fizică, chimie, fiziologie sau medicină, literatură, dar urma să fie acordat şi un premiu pentru cine depunea cele mai multe eforturi pentru a aduce pacea între naţiuni. A luat naştere astfel Premium Nobel, care s-a decernat pentru prima oară în 1901, la 5 ani de la moartea sa.
Primele premii Nobel au fost primite astfel:
W.C Roentgen - Premiul Nobel pentru fizică pentru descoperirea razelor X
Emil von Behring - Premiul Nobel pentru medicină pentru descoperirea tratamentului cu ser specific împotriva difteriei
Jacobus Henricus van’t Hoff - Premiul Nobel pentru chimie pentru cercetarea legilor dinamicii chimice şi presiunii osmotice în soluţii
Sully Prudhomme - Premiul Nobel pentru literatură
Henry Dunant şi Frederic Passy - Premiul Nobel pentru pace pentru înfiinţarea Crucii Roşii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu