vineri, 11 august 2017

Simona HALEP - Caroline GARCIA, sâmbătă, la ora 04:00, în direct pe Digi Sport 2

După victoriile în minimum de seturi în fața Magdalenei Rybarikova și a Barborei Strycova, în primele două meciuri de la Toronto, Simona Halep urmează să o întâlnească pe Caroline Garcia, în sferturile de finală ale turneului canadian, în această noapte, în direct și în exclusivitate la Digi Sport 2.
Partida va fi a doua din sesiunea de seară, urmând să înceapă după încheierea ”sfertului” Elina Svitolina - Garbine Muguruza, programat la ora 2:00 (ora României).
Va fi al doilea meci dintre Halep și Garcia. Precedenta întâlnire a fost câștigată de Simona, în 2016, în optimile de finală de la Sydney, cu 6-4, 2-6, 6-1.
Campioană în urmă cu un an la Rogers Cup, atunci când turneul WTA Premier 5 s-a disputat la Montreal, românca a început perfect cursa de apărare a trofeului. Intrată direct în turul secund, având în vedere că este cap de serie nr. 2, aceasta le-a învins, până acum, pe Magdalena Rybarikova, cu 6-3, 6-4, și pe Barbora Strycova, cu 6-1, 6-0.
De partea cealaltă, Caroline Garcia a reușit să învingă deja o româncă la acest turneu. În primul tur, ea a trecut de Sorana Cîrstea, cu 6-2, 6-7(4), 6-4. Apoi, și jucătoarea din Franța s-a impus în următoarele două meciuri fără să cedeze set: a câștigat cu 6-1, 6-4 cu Varvara Lepchenko și cu 6-4, 6-2 cu CiCi Bellis.
Învingătoarea sfertului de finală Garcia - Halep se va duela în semifinale cu câștigătoarea meciului Svitolina - Muguruza.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu