Agenția rusească Ruptly a transmis în direct uriașul de protest din București, chiar la ora 21.00 când Piața Victoriei a fost luminată de zeci de mii de protestatarii.
Din mijlocul evenimentelor petrecute la Bucureşti a transmis şi agenţia Associated Press.
Imaginea cu luminile din Piaţa Victoriei i-a impresionat şi pe jurnaliştii de la New York Times. Publicaţia americană a notat că demonstranţii au rămas în stradă, în ciuda abrogării ordonanţei, pentru că nu mai au încredere că guvernul nu va mai încerca ceva asemănător şi în viitor.
CNN a ales o fotografie cu Piaţa Victoriei luminată de demonstranţi drept imaginea-cheie a celei de-a şasea zile de proteste. De asemenea, televiziunea americană a amintit că mulţimea a cântat imnul şi a ţinut un moment de reculegere în memoria eroilor Revoluţiei din 1989.
Aceeaşi imagine, cu piaţa ca un furnicar de luminiţe a fost folosită ca ilustraţie şi de jurnaliştii de la Der Spiegel. Revista germană, pe pagina sa electronică, a scris că jumătate de milion de români au fost în stradă deşi guvernul a retras ordonanţa 13.
BBC a pus pe site o imagine cu zecile de mii de telefoane mobile care au luminat piaţa din faţa Guvernului. Jurnaliştii britanici se întreabă dacă retragerea ordonanţei este o capitulare sau doar o retragere strategică, având în vedere că Executivul vrea să trimită un proiect de lege în Parlament cu aceleaşi prevederi.
De asemenea, Nick Thorpe scrie într-o analiză privind situația din România că l-a întrebat pe liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, dacă Guvernul României capitulează sau se retrage strategic. Tăriceanu spune că acţiunile Guvernului şi modul în care au fost comunicate au fost „stângace”, dar a insistat că au fost bine intenţionate.
El a respins percepţia largă în România şi în străinătate potrivit căreia acest conflict este o bătălie între oficiali corupţi şi o societate care luptă împotriva corupţiei.
Românii trebuie să rămână vigilenți, pentru a se asigura că ordonanțele nu vor fi reintroduse în legislație într-o formă sau alta, iar guvernul nu erodează standardele democratice. Prietenii și aliații Bucureștiului, inclusiv SUA, trebuie să mențină încurajarea reformelor, pe de o parte, și presiunea, pe de altă parte, pentru a evita să fie făcuți pași înapoi. În acest fel, România ar putea evita să o ia pe urmele unora dintre vecinii săi, se arată într-un editorial postat pe site-ul cotidianului Financial Times.
„O victorie pentru societatea civilă românească", aşa numeşte Radio-Televiziunea Elveţiană decizia guvernului Grindeanu de a retrage ordonanţa. Autorul articolului, acelaşi jurnalist care i-a luat interviul lui Liviu Dragnea când şeful PSD a numit corupţia o porcărie, notează că protestatarii şi-au pierdut de tot încrederea în Executiv. Un demonstrant rezumă ţeul care îi animă pe toţi cei din piaţă: Normalitate, fără corupţie, fără hoţie!
„După ce guvernul a capitulat, protestatarii cer demisii", titrează site-ul Deutsche Welle.
Portalul de ştiri economice Bloomberg relatează la rândul său despre situaţia din România. „Premierul refuză să demisioneze în ciuda amplificării protestelor", scriu jurnaliştii în debutul unui articol care aminteşte inclusiv despre deprecierea monedei naţionale şi riscul pe care prelungirea acestei situaţii l-ar putea reprezenta pentru creşterea economică.
Al Jazeera care urmăreşte evenimentele din România încă de acum două săptămâni constată că deşi cabinetul Grindeanu a abrogat ordonanţa privind dezincriminarea unor fapte de corupţie, românii au ieşit în stradă pentru a şasea zi consecutiv. Manifestaţii, scrie Al Jazeera în ediţia online, pun la îndoială competenţele lui Sorin Grindeanu şi îi cer să plece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu