luni, 6 februarie 2017

VREMEA SE SCHIMBĂ RADICAL DE MÂINE! UNDE REVIN NINSORILE!

După câteva zile cu vreme frumoasă și temperaturi pozitive, meteorologii anunță ninsori în unele zone ale țării dar și ploi!

În intervalul 7 februarie, ora 2.00– 9 februarie, ora 6.00, temporar se vor semnala precipitaţii în toate regiunile. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi în zonele deluroase şi montane din restul teritoriului, pe arii restrânse 30…40 l/mp.
În cursul nopţii de luni spre marţi (6/7 februarie) şi pe parcursul zilei de marţi (7 februarie), va ploua pe arii extinse, exceptând jumătatea de nord a Moldovei şi zona montană înaltă, unde vor predomina ninsorile.

Începând din cursul nopţii de marţi spre miercuri (7/8 februarie), în cea mai mare parte a Moldovei şi în zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. Înrestul teritoriului vor fi precipitaţii mixte, iar în sud-estul ţării, începând din după-amiaza zilei de miercuri (08 februarie), treptat vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări temporare în sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…55 km/h.
Trecător şi pe arii restrânse se va produce polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei şi în Bărăgan.

Notă: Unele intensificări ale vântului vor fi la începutul intervalului şi în sudul Banatului, precum şi în Oltenia şi Muntenia.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

În condiţiile agrometeorologice menţionate, culturile de rapiță, orz și grâu de toamnă se vor afla în starea de repaus vegetativ în cea mai mare parte a regiunilor. La culturile agricole semănate în epoca optimă, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va prezenta bună şi medie, iar în semănăturile tardive, starea de vegetaţie va fi medie şi slabă, iar densitatea redusă. Totodată, datorită alternanţei îngheţ-dezgheţ la sol se va putea produce fenomenul de “descălţare” a plantelor de orz şi grâu.
În funcţie de data semănatului, culturile de orz şi grâu de toamnă se vor afla în fazele de răsărire, formare a frunzei a treia şi înfrăţire (10-100%). Sub aspect fenologic, rapiţa va înregistra dezvoltarea aparatului foliar (6-13 frunze), starea de vegetaţie a plantelor fiind în general medie şi slabă.

La pomii fructiferi şi viţa de vie se va menține stadiul de repaus vegetativ, în toate plantaţiile. În condiţiile agrometeorologice menţionate, lucrările agricole în câmp se vor desfăşura în general normal, exceptând zilele cu precipitaţii.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu