miercuri, 2 august 2017

Filip Poplingher

Filip Poplingher un om de afacer cu care are şi doi copii. Acesta a decedat în 2010, la doar 39 de ani, din cauza unei boli necruţătoare, şi i-a lăsat, pe lângă avere, şi unele datorii.
Pe rolul instanţelor figurează câteva procese în care Anca Serea a fost acţionată în judecată. Într-unul dintre acestea, o societată comercială s-a adresat instanţei şi a cerut judecătorilor să constate vânzarea de către iubita lui Adi Sână şi de Sarah şi David, cei doi copii pe care i-a făcut cu Filip,  a unui teren din judeţul Constanţa pentru suma de 10.000 lei. Cel mai probabil, Serea contestase actul de vânzare făcut în trecut, existând posibilitatea să fie nemulţumită de suma de 10.000 lei.  Iar firma s-a adresat instanţei şi a avut câştig de cauză. Într-un alt proces, bruneta a fost data în judecată de Asociaţia de Proprietari din cauza unor datorii, însă procesul s-a suspendat între timp. Poplingher a condus mai multe companii din domeniul financiar şi imobiliar, iar ultima lui funcţie a fost de manager al unei firme ce se ocupa cu designul peisagistic.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu