Sunt însă şi norocoşi care dispun de suficiente resurse să îşi facă toate poftele. Care sunt nativii zodiacului pentru care banii nu vor fi o problemă pentru acest sfârşit de vară, ne spun astrologii:
Fecioară
Horoscopul lunar august 2017 pentru Fecioară anticipează o situație financiară foarte bună. Prezeța planetei Venus în semnul tău până pe 17 va avea o influență uimitoare asupra dinamicii încasărilor.
Efectul combinat al acțiunii lui Jupiter și Venus face ca banii să vină din surse neașteptate. Investițiile în imobiliare și în capacități de turism vor fi profitabile. Este posibil să-ți schimbi locuința cu alta mai mare și mai bine plasată.
Balanţă
Configurația planetară este favorabilă pentru aspectele financiare. Investițiile vor da roade. Partenerul tău va fi inclus într-un proiect profitabil și va trebui să tragă tare pentru asta. Noi surse de câștig se întrezăresc pentru perioada următoare.
Prietenii nativilor în Zodia Balanței vor fi surse de tensiuni inutile în materie financiară. Este posibil să ai ceva de cheltuit legat de evenimente sociale sau ca să-ți ajuți un prieten. Poți să pui în aplicare un plan amânat anterior.
Scorpion
Predicțiile privind banii sunt minunate pentru luna august. Cumva, banii vor veni toți odată, din toate sursele din care îi aștepți. O parte din surplusus îl vei folosi pentru cause filantropice și proiecte sociale. Mercur retrograd va determina niște tensiuni între tine și partenerul tău din cauza cheltuielilor excesive la care te vei deda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu