marți, 29 august 2017

Accident BIZAR la Cluj. O şoferiţă a zburat cu maşina peste un canal, înfigându-se într-un stâlp electric

Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc, în această dimineață, pe raza localității clujene Câțcău. Din motive încă neelucidate, o şoferiţă aflată la volanului unui autoturism a părăsit partea carosabilă şi a rupt un stâlp de electricitate.
La faţa locului s-au deplasat două ambulanţe, precum şi un echipaj de descarcerare al pompierilor din Dej.
Conducătoarea auto a reușit să iasă singură din mașină. Aceasta a suferit răni ușoare, însă a fost transportată la spitalul din Dej pentru investigaţii suplimentare. Oamenii legii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele exacte ale producerii accidentului.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu