Astrologul Mariana Cojocaru spune că a trăit pe propria piele câteva experienţe spirituale care nu sunt la îndemâna oricui: moartea clinică şi decorporalizarea. A fost în comă la spital mai mult de 4 ore. Atunci mărturiseşte că a comunicat cu Dumnezeu.
"Totul a pornit de la Eclipsa Totală de Soare din 1999, care a fost vizibilă pe întreg teritoriul României. Imediat după aceea am avut un accident foarte urât şi neaşteptat. Eram cu nişte prieteni şi ne întorceam de la aniversarea unui amic comun de la Iaşi. Maşina în care mă aflam a alunecat pe gheaţă şi a acroşat un copac. Ploua cu galeata. Practic, maşina a alunecat, a patinat pe apă într-o curbă destul de periculoasă. După ce maşina a intrat în copac, cuiul tetierei scaunului din dreapta mi-a intrat direct în faţă. Stăteam pe bancheta din spate ", a povestit Mariana Cojocaru.
La Spitalul de Urgenţă Floreasca Mariana Cojocaru a fost operată de doctorul Ion Lascăr şi a avut noroc cu carul. Nu numai că medicul i-a salvat viaţa, dar, în afară de o mică cicatrice, pe frunte nu i-au rămas semne urâte în urma cumplitului accident. Ea pune însă toate acestea pe seama astrelor.
Am trăit pe propria piele câteva experienţe spirutuale care nu sunt la îndemâna oricui: moartea clinică şi decorporalizarea. După accidentul de masină, am fost în comă la spital mai mult de 4 ore. Atunci am comunicat cu D-zeu. Căci mă aflam undeva la graniţa dintre viaţă şi moarte. Când mi-am revenit, am ştiut din start ce trebuie să fac: să devin astrolog, numerolog si psiholog".
La fel ca mulţi alţi oameni care au trecut prin experienţa morţii clinice şi astrologul Mariana Cojocaru a avut înainte de accident un vis premonitoriu.
"Cu o noapte înaintea tragediei, am visat că eram aidoma unui manechin de vitrină şi că pielea capului era prinsă cu capsatorul de birou. Am realizat pericolul şi i-am cerut fostului partener de viaţă să plecăm cu trenul. Dar el a refuzat categoric", a marturisit astrologul.
O vedem mai des ori mai rar prezentându-ne horoscopul la televizor, dar puţină lume ştie că Mariana Cojocaru a studiat aceste ştiinţe ezoterice vreme de patru ani tocmai în Tailanda.
"Am făcut iniţierile, cu tehnici de meditaţie, cursuri de astrologie karmică şi nu numai... De la un călugăr ales, am înţeles ce este Dharma şi Karma. Cum fucţionează destinul şi cum putem să-l îmbunătăţim. Era pe Muntele Albastru un templu foarte renumit, unde thailandezii ofereau ofrande. Cât primeau călugării într-o sigură zi, la răsăritul soarelui, atât mâncau în acea zi. L-am întrebat de vieţile viitoare, pentru că ştiam că marii iniţiaţi ştiau secretul. A zâmbit precum Dalai Lama şi mi-a spus aşa;" Când vei şti totul despre trecutul unui om, vei înţelege exact cum vor arăta prezentul şi viitorul. Inclusiv vei şti să vezi şi vieţile viitoare. Am vizitat cele mai mari temple. De departe, cel mai ales, este cel în care mi-am cumpărat dreptul la fiecare viaţă", a mai povestit Mariana Cojocaru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu