”Am decis să fac o vizită Avocatului Poporului, având în vedere că este, aşa cum spune denumirea, Avocatul Poporului, iar poporul este foarte supărat pe această situaţie. După părerea mea, Avocatul Poporului are şi instrumentele şi oportunitate de a ataca această OUG, care modifica aseară Codul penal şi Codul de procedură penală şi pentru a vedea ce se poate face am venit personal să discut cu Avocatul Poporului, domnul Ciorbea”, a spus preşedintele la sosire.
Klaus Iohannis a fost întâmpinat de către Victor Ciorbea. ”Vorbim la finalul discuţiei”, a spus acesta după declaraţia preşedintelui.
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, miercuri dimineaţă, că instituţia nu poate ataca la Curtea Constituţională OUG de modificare a codurilor penale decât după ce aceasta intră în vigoare şi că lasă în competenţa celor care pot sesiza CCR în acest caz cu un conflict de natură constituţională.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri dimineaţă, în şedinţa CSM, că se gândeşte să îi facă o „vizită” Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, pentru a-i transmite personal că se aşteaptă o luare de poziţie a sa cu privire la OUG pe tema legilor penale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu