Când ţi-ai făcut cont pe Instagram şi de ce, ce te-a atras cel mai tare la această aplicaţie?
Imediat ce a aparut aplicatia, mi-am facut un cont de Instagram. Era un adevarat trend. In New York, Londra si Milano, toate personalitatile din industria modei cu care intram in contact erau pe Instagram. Stiam ca va fi “the next big thing”, asa ca nu a fost greu sa ma autoconving sa-mi creez un profil.
Cum ţi-a crescut profilul, a fost un scop în sine sau s-a întâmplat treptat, organic?
Acum aproximativ 4-5 ani, numarul conturilor de Instagram era modic. Drept urmare, toti cei care isi facusera conturi atunci (inclusiv eu) aveau o crestere fantastica.
Imi amintesc ca imi veneau constant zeci de followers fara sa fac nimic. Postam o data pe luna o fotografie oarecare si dintr-un foc veneau sa ma urmareasca pana la o suta de persoane in primul minut. In acest ritm, fara sa am un aport neaparat, am castigat cateva mii de urmaritori in timp record.
In acel moment, Instagram nu era o prioritate pentru mine dat fiind faptul ca aveam proiecte importante de dus la capat, iar Instagram parea mai mult o joaca de copii. Drept urmare am lasat contul sa isi exercite farmecul personal singur. Bineinteles ca, intre timp, numarul conturilor a crescut exponential si tot in acelasi ritm a crescut si efortul “posesorilor de Instagram” de a-si crea un profil cat mai atractiv. Se trecuse la un alt nivel, cu fotografii realizate de profesionisti, modificate de tot felul de filtre sau ajustate in Photoshop… Se creau tot felul de strategii in privinta unitatii coloristice si stilistice a unui cont de instagram, tot felul de recomandari in privinta a ceea ce este bine sa contina postarea urmatoare in functie de cea precedenta, astfel incat contul sa arate precum un colaj variat, cu un design bine gandit…
In concluzie, farmecul personal nu mai functiona de unul singur. Insa nu m-am alarmat, imi axasem eforturilor pe alte prioritati. Nu a fost tocmai cea mai buna decizie. Cand brandurile au inceput sa imi propuna proiecte pentru care sa imi solicite si contul Instagram, am hotarat (finally) ca este vremea sa imi indrept atentia si, implicit, o frantura din energia destinata site-ului Fashion Avec Passion, catre contul de Instagram.
Daca m-as fi ocupat de prima data, astazi cu siguranta as fi avut cel putin un 0 in plus la finalul celor aproximativ 115.000 de followers pe care ii numara astazi contul de de Instagram @JaninaNectara. Si cu siguranta cu un 0 in plus in conturi.
Care e secretul prin care ai atras atat de multi urmaritori?
Contul meu este foarte interesant din mai multe puncte de vedere.
In primul rand gratie faptului ca este probabil singurul cont personal din Romania pe care il urmaresc nu doar personalitati din industria fashion, ci si branduri & case de moda.
Manolo Blahnik, Casadei, Roberto Cavalli sau Cesare Paciotti sunt doar cateva exemple de branduri care interactioneaza cu postarile mele. Primesc like-uri sau comentarii de la astfel de branduri, iar acest aspect nu doar ca este extrem de magulitor, dar ma si ajuta enorm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu