marți, 16 mai 2017

MOTIVUL incredibil pentru care o elevă de 16 ani din Oradea a fost DESFIGURATĂ de trei colege. Ce sancţiuni anunţă directorul liceului unde învăţă agresoarele

Directorul Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul” din Oradea, Ruben Filimon, a dezvăluit motivul agresării unei eleve de 16 ani de către trei dintre colegele sale, adolescenta fiind lovită cu pumnii şi picioarele în plină stradă.
"E un caz tragic, care nu-i face cinste niciunui elev, indiferent că e băiat sau fată. Ținând cont că incidentul a avut loc în afara școlii, așteptăm rezultatele anchetei făcute de organele de poliție. Noi, ca instituție, în cadrul Consiliului profesoral, vom lua măsurile care se impun. În orice caz, având în vedere că eleva sau elevele învinuite, după caz, urmează cursurile școlare obligatorii, fiind doar în clasa a IX-a, ca pedeapsă vor avea nota scăzută la purtare, disciplinar vor fi mutate în altă clasă și vor pierde bursa școlară profesională (în jur de 200 de lei pe lună – n.r.)”, a declarat Ruben Filimon pentru Bihon.ro.

Directorul spune că, din cele aflate de la elevii școlii, incidentul ar fi pornit de la anumite bârfe pe care eleva agresată le-ar fi spus unui coleg despre colega care a agresat-o.

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor s-a autosesizat în acest caz, agresoarele fiind audiate la poliţie

"În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii de poximitate orădeni au identificat cu operativitate atât victima, o tânără de 16 ani, din Oradea, cât şi pe cele trei adolescente bănuite că ar fi agresat-o, toate de 16 ani, și ele din Oradea. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii Biroului Poliţiei de Proximitate din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea continuă cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a comis fapta şi a participaţiei fiecăreia dintre persoanele bănuite de comiterea sa”, a precizat Alina Dinu.

Inspectoratul Școlar Bihor a anunţat că se așteaptă rezultatul anchetei şi că cea care e îndreptățită să ia măsuri este unitatea de învățământ, prin Consiliul profesoral.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu