joi, 11 mai 2017

Cum să aplici fondul de ten ca un makeup artist

Îl folosim zi de zi, dar fondul de ten rămâne în continuare un mister şi o adevărată provocare pentru cele mai multe femei.
Cum ştii că ai aplicat perfect fondul de ten? Atunci când cineva îţi spune că tenul tău arată impecabil, iar rezultatul este unul foarte natural. Scopul tău este să ai un ten fără imperfecţiuni, cu o strălucire naturală, care să nu dea de gol faptul că porţi, de fapt, fond de ten. Iată câteva trucuri pe care să le încerci:

Culoare "invizibilă"
Primul şi cel mai important aspect când vine vorba de alegerea unui fond de ten este culoarea. Trebuie să găseşti nuanţa care ţi se potriveşte perfect şi nu trebuie să faci compromisuri. Testează fondul de ten pe linia mandibulei, apoi ieşi la lumină pentru a vedea clar dacă nuanţa ţi se potriveşte sau nu. Scopul este să găseşti culoarea care pare invizibilă şi care este foarte apropiată de cea a tenului tău. Iar dacă vrei ca tenul tău să aibă o tentă mai colorată, foloseşte o pudră bronzantă, în niciun caz un fond de ten într-o nuanţă mai închisă.

Textura potrivită şi cele mai bune aplicatoare
Nu doar culoarea este importantă, ci şi textura fondului de ten. Aceasta este dependentă de tipul tău de piele. Pielea uscată are nevoie de formule lichide sau cremoase, iar dacă ai pielea normală poţi folosi fond de ten lichid, cremă sau pudră. În cazul tenului gras, ai putea crede că variantele de fond de ten pudră sunt cele mai bune alegeri, dar combinaţia de exces de sebum şi pudră poate avea ca efect un ten cu aspect încărcat. Foloseşte în schimb un produs cu o textură lichidă, pe bază de apă şi fără uleiuri, asociat cu o pudră aplicată în zona T (frunte, nas, bărbie).

Cea mai bună metodă de a aplica un fond de ten lichid este cu pensulă scurtă, deasă. Foloseşte mişcări circulare, încărcând pensula în funcţie de câtă acoperire vrei.
Textura cremoasă oferă mai multă acoperire şi este mai dificil de aplicat folosind o pensulă. Alege, în schimb, un burete beautyblender, care te va ajuta să obţii un efect natural.

Fondurile de ten pudră îţi oferă o acoperire medie, pot ascunde porii lărgiţi şi matifiază pielea uleioasă. Dar trebuie să fii foarte precaută atunci când le foloseşti pentru că pot crea cu uşurinţă aspectul de ten încărcat. De asemenea, se acumulează în pliurile pielii, accentuând porii. Aplică puţin fond de ten pudră în special în zonele cu probleme, aşa cum sunt fruntea, nasul şi bărbia. Este de preferat să foloseşti mai puţin iarna şi mai mult pe timpul verii.

Aplicare perfectă
Ca să "păcăleşti" pe toată lumea că aşa arată pielea ta în mod natural atunci când porţi fond de ten, ai nevoie de o aplicare fără cusur. Dacă pe tenul tău par să fie dungi de fond de ten, atunci cel mai probabil pielea nu a fost hidratată înainte de aplicare sau pensula folosită trebuie să fie curăţată. În cazul în care te confrunţi cu pori lărgiţi, foloseşte o bază pentru machiaj care să ţină sub control excesul de sebum.

Finisare
După ce ai aplicat fondul de ten, îndepărtează-te puţin de oglindă şi priveşte rezultatul, apoi studiază pielea de aproape. Dacă ţi se pare că tenul este prea încărcat, tapează uşor cu degetele pentru a uniformiza. Căldura degetelor va face ca produsul să se topească şi să se aşeze mai bine pe piele. Iar dacă rezultatul este unul care ţi se pare prea mat, pulverizează puţină apă termală, care îi va oferi tenului tău acea strălucire pe care o are atunci când este foarte bine hidratat.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu