Cel mai spectaculos traseu din Carpaţi. Opt ore de mers pe creasta muntelui în Piatra Craiului

„Muntele nu iartă“, aşa sună o vorbă pe care salvamontişii o spun de fiecare dată când un turist, amator de drumeţii, se trezeşte în toiul nopţii pe creasta muntelui şi nu mai ştie încotro s-o apuce. Singura salvare pare a fi numărul special „0 salvamont“, care îl va direcţiona pe rătăcit către echipa de salvatori.

Dacă atunci când suntem implicaţi într-un accident şi apelăm 112  pentru ajutor, ni se cer informaţii exacte în legătură cu locul unde s-a produs evenimentul rutier, aceleaşi date sunt solicitate şi de dispecerul de la Salvamont. Răspunsul este de cele mai multe ori vag, ”undeva, sus pe munte, lângă o pădure de brazi”. Nu mulţi sunt turiştii care ştiu să explice ce traseu au ales, ce semne, indicatoare au urmărit, pe lângă ce cabane sau refugii au trecut, elemente esenţiale pentru reducerea timpului de căutare. Important şi poate chiar vital pentru cei neexperimentaţi este ca, atunci când decid să meargă într-o drumeţie, să se intereseze care este traseul exact, cum este marcat (o cruce albastră, o linie roşie, o bulină albă etc), dacă sunt amenajate refugii şi unde şi mai ales care este durata estimată de parcurgere a traseului şi gradul de dificultate. Traseul montan, de creastă, nu înseamnă doar o potecă bine bătătorită, uşor în pantă, prin pădurea de brazi, ba din contră necesită ceva condiţie fizică, un echipament special, o bună orientare şi respectarea la sânge a indicaţiilor primite de la cei cu experienţă. Probabil unul dintre cele mai apreciate trasee montane din România este cel care ne duce pe creasta Piatra Craiului. Este un traseu complex de cel puţin 8-9 ore pentru montaniarzii cu experienţă, de mare difucultate pe anumite porţiuni, de aceea este recomandat să se parcurgă în două etape (două zile) pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu efortul intens. Este marcat cu punct roşu (bulină roşie). Creasta din Piatra Craiului are o lungime de aproximativ 20 de kilometri, dar porţiunea cel mai des „călcată” este din punctul La Turn (Turnul Pietrei Craiului) până la Piscul Baciului sau vârful La Om (atenţie, nu are nicio legătură cu Vârful Omul din Buşteni).

Pentru acest traseu se porneşte din Zărneşti spre Cabana Curmătura. De regulă se face aici popas peste noapte, iar spre creastă se pleacă în zori, de îndată ce se luminează afară. Se pleacă din stânga cabanei şi se urmăreşte punctul roşu. Dreapta hău, stânga, perete de stâncă Într-o oră, pas lejer, se ajunge în Şaua Curmăturii de unde porneşte Valea Crăpăturii şi de aici urcuşul spre Turnul Pietrei Craiului. Sunt porţiuni aici unde căţărarea este o provocare chiar şi pentru montaniarzii experimentaţi, de multe ori fiind nevoie de ajutorul unor cabluri metalice pentru a înainta. Odată ajunşi în vârful Turnului, urmează un traseu de creastă, la o altitudine de 2.100 de metri, cu porţiuni unde „poteca” este atât de îngustă încât nu puteţi sta picior lângă picior, în dreapta căscându-se  hăul, iar în stânga peretele drept. De aceea, pe astfel de trasee, bagajul voluminos nu are ce să caute. Importantă este apa, un sac de dormit, câteva tricouri de schimb, pelerină de ploaie şi hrană uscată (neapărat ceva dulce sau batoane energizante). Drumul pe creastă durează în medie 7-8 ore, între cele două puncte amintite anterior (Turn – vf la Om, situate la o  altitudine de 2244 m). Pe creastă nu există sursă de apă, aşa că trebuie să vă dozaţi foarte bine provizia de lichide nonalcoolice pe care o aveţi în rucsac. Din punctul La Om, urmează coborârea, şi ea cu un grad de dificultate mare din cauza porţiunilor de grohotiş  (zonă acoperită cu pietre colţuroase instabile) spre refugiul Şpârla – unde se află şi o sursă de apă şi apoi, pe un drum forestier se ajunge în Plaiul Foii unde se află şi spaţii de cazare. Oamenii muntelui au o regulă pe care o respectă de fiecare dată când ajung în porţiunile cu grohotiş. În momentul în care văd că pietrele au luat-o la vale, anunţă cu voce tare acest lucru, pentru ca cel aflat mai jos pe traseu să aibă timp să se ferească. Din Vf. La Om există şi o a doua variantă de corborâre, pe partea stângă, spre refugiul Grind, aflat la o altitudine de 1650 m, traseu marcat cu bandă roşie, de unde se coboară spre punctul La Table şi apoi se ajunge, pe drum forestier, din nou la Cabana Curmătura. De regulă, coborârea spre Grind o fac cei care doresc ca, a doua zi, să abordeze şi porţiunea sudică a crestei.

Ce este un refugiu montan Pentru cei neiniţiaţi în tainele muntelui, refugiul montan nu este o cabană unde cineva vă aşteaptă cu vin fiert sau mâncare caldă. Este pur şi simplu un adăpost din tablă, în formă sferică de regulă, vopsit într-o culoare stridentă (roşu de obicei) tocmai pentru a putea fi remarcat de la distanţă mare, şi care are un singur scop: să adăpostească turiştii de vremea rea şi de animalele sălbatice. Capacitatea unui astfel de adăpost nu este mai mare de zece persoane, nu este mobilat şi nu este legat la o sursă de curent electric. Multe dintre aceste refugii se află într-o avansată stare de degradare, dar sunt încă funcţionale şi, nu de puţine ori, salvatoare de vieţi. De aceea este important ca, înainte să porniţi pe traseu, indiferent de gradul de dificultate, să vă interesaţi unde sunt amplasate aceste refugii şi dacă în apropiere se află surse de apă. Pe traseul Cabana Curmătura – Plaiul Foii există refugii în punctele Vârful Ascuţit, Vârful La Om, de aici cu coborâre pe partea dreaptă prin zona cunoscută drept La lanţuri – Marele Grohotiş, se află refugiul Şpârla, iar de la Vârful La Om, cu cuborâre pe partea stângă, refugiul la Grind.