În seara în care agenţii de la Crimă Organizată au pătruns în apartament, i-au găsit numai pe Giani Kiriţă şi pe Viorel Giurea în imobil, îmbrăcaţi sumar. Gurile rele zic că erau chiar goi, lucru de necrezut parcă! Kiriţă şi Giurea au fost reţinuţi, dar în urma declaraţiilor date în faţa anchetatorilor au fost lăsaţi în libertate, neluându-se măsura arestării preventive în cazul lor.
Fieful lui Giani Kiriţă şi Viorel Giurea era cafeneaua Lolly Pop, de pe Bulevardul Decebal din Capitală, dar şi numeroase cluburi de noapte în vogă. În acel loc însă cei doi se întâlneau des şi acolo au fost şi filaţi de către agenţii de la Crimă Organizată.
În dosarul de trafic de droguri în care sunt suspectaţi Giani Kiriţă şi Viorel Giurea ar fi implicate mai multe persoane din showbiz-ul românesc.
Afaceristul Viorel Giurea deţine o parte din firma Autosoft, care se ocupă cu comercializarea de anvelope şi jante şi cu servicii de service auto.
Giani Kiriţă şi Viorel Giurea sunt buni prieteni, vara trecută petrecând împreună la mare. Kiriţă şi Giurea au fost însoţiţi atunci de două fete, cu care au mers la o petrecere tematică organizată la clubul Loft din Mamaia. Giani Kiriţă a condus în drumul spre mare autoturismul de 200.000 de euro al lui Viorel Giurea, un Mercedes, model S 63 AMG. Superba maşină se pare că nu-i mai aparţine însă lui Viorel.
Giani Kiriţă este recunoscut ca un bad boy încă din perioada în care evolua la Dinamo Bucureşti. Având de atunci tatuaje, Giani Kiriţă nu se ferea să intre în clinch-uri cu jucătorii adverşi şi să le ceară explicaţii arbitrilor atunci când simţea că Dinamo era dezavantajată. Pentru faptul că era un lider în vestiar şi că apăra mereu interesele lui Dinamo pe teren, Giani Kiriţă a fost şi căpitanul "câinilor". El este în continuare iubit de către suporterii dinamovişti, demonstrându-le în nenumărate rânduri acestora că este "câine până la moarte".
Din nefericire a ajuns un binecunoscut consumator de droguri, iar acum acuzat şi de trafic, ca majoritatea consumatorilor rămaşi fără posibilităţi materiale. Potrivit surselor noastre, ca să scape de acuzaţii, Giani Kiriţă a făcut mai multe denunţuri, purtând chiar şi tehnică de filmare a "victimelor" pe care le-a băgat în închisoare. Ţinta lui principală sunt cluburile de noapte şi dealerii, pe care dacă îi "spune" celor de la Crimă Organizată, îi mai şi filmează cu tehnică operativă, atunci şansele îi cresc să scape basma curată potrivit prevederilor celebrului "19".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu