Alexandru Ioan Cuza, între calităţi şi defecte. Cum era, de fapt, omul din spatele simbolului istoric al Micii Uniri

Un om care nu iubea fastul, averile, dar nici munca. Nepăsător, zeflemist, dar cinstit şi milostiv, iubitor al femeilor frumoase şi pasionat de cai. Aşa îl descriu istoricii pe Cuza, domnitorul Micii Uniri.
lexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei pe 5 ianuarie 1859 şi domn al Ţării Româneşti pe 24 ianuarie 1859. De numele lui se leagă înfăptuirea Unirii celor două pricipate româneşti. În scurta sa domnie, Cuza a militat pentru recunoaşterea Unirii de către puterea suzerană şi puterile garante, pentru înfăptuirea unităţii constituţionale şi administrative, lucru realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar cu numele de România şi capitala la Bucureşti.   Numele lui Cuza este legat de cele mai importante momente din procesul de înfăptuire a statului român modern. În spatele domnitorului care a realizat Mica Unire a stat un om cu calităţi şi defecte, o personalitate controversată asupra căreia s-au aplecat mulţi istorici.  Despre cum era, în realitate, omul Cuza s-au scris mii de rânduri.    „Un bărbat de statură mijlocie, însă arătos, cu o înfăţişare plăcută şi ademenitoare. Manierele lui erau distinse, ceea ce nu puţin îi ajuta în izbânzile sale diplomatice”, este portrerul făcut domnitorului de Bolintineanu în volumul ”Viaţa lui Cuza”.
Domnitorul nu iubea luxul, iar masa şi traiul său erau cumpătate.S-a spus că bărbatul Cuza a avut două mari plăceri: femeile frumoase şi caii, deşi nu era un talentat călăreţ.   Milostivul domn Cuza   Despre omul Cuza s-a spus că avea însă ”o mare delicateţă de simţăminte” şi evenimentele relatate de istorici dezvăluie o latură milostivă a domnitorului.  ”Pe când Bolintineanu, fostul ministru şi prieten al lui Cuza, stătea în casa părintelui d-lui Zane şi era plin de datorii, pe lângă că era şi greu bolnav, Cuza ştiindu-l mândru, întrebuinţase următorul mijloc pentru a-l face să primească un ajutor. Pusese pe un neguţător să-i scrie, că odată l-a înşelat cu o sumă de bani, dar mustrându-l conştiinţa, i-o restituie”, mai relatează Xenopol.
Portretul făcut de istorici scoate la iveală un om foarte mândru, care nu pleca uşor capul înaintea altuia. În spatele domnitorului Cuza a stat un înfocat naţionalist şi patriot, un luptător aprig şi neobosit pentru egalitatea socială şi pentru răsturnarea privilegiilor.   Defectele domnitorului   Despre omul Cuza s-a mai spus că era neserios, zeflemist, nu iubea munca şi prea nepăsător în legătură cu soarta lui.  ”Cuza apoi deşi foarte inteligent, cuprinzând uşor lucrurile, nu prea iubea munca. Pe de altă parte îi plăcea mult a râde şi a-şi bate joc de acei ce-l înconjurau mai de aproape, şi ţinea în seamă, prin o mare simpatie, pe acei ce primeau glumele lui. Aşa se făcu de el lăsă adeseori treburile pe mâinile oamenilor săi de încredere şi de se constitui aşa numita lui camarilă: (Librecht, Docan, Pisoschi) tocmai în momentul când el îşi înduşmănise într-un chip aşa de grav mare parte din clasa conducătoare, prin lovitura de stat”, mai relatează Xenopol. Ca om politic, Cuza a fost un iubitor al loviturilor zdravene şi neaşteptate.   Controverse   Deşi i s-a pus eticheta de cartofor şi s-a scris despre Cuza că era un mare amator al jocurilor de noroc, se pare că domnitorul nu avea patima jocului. Şi deşi s-a spus despre Cuza că a fost un afemeiat, mărturiile contemporanilor săi dezmint acest lucru. „Se imputau domnului patima jocului. El nu mai juca alta decât jocuri ordinare cu amicii, de când se numise domn. Îl acuzau de mândrie. În casă era amabil cu toţi; îi punea pe toţi să şeadă, le permitea să fumeze, să râdă. Îl acuzau de băutură; nu bea decât apă la masă şi un lichior după masă. Îl acuzau de patima pentru femei. Nu a despărţit nici un bărbat de femeia sa; nu a făcut să plângă nici o mamă pentru fiica sa răpită”, scrie Bolintineanu, în ” Viaţa lui Cuza”.
Cuza şi femeile   Viaţa amoroasă a lui Cuza s-a împărţit între soţia Elena şi amanta Maria Obrenovici. Elena l-a iubit până la moarte şi a acceptat să-i crească copiii rezultaţi din relaţia extraconjugală cu amanta. Marea iubirea a domnitorului a fost Maria Obrenovici.   Se spune că Maria Obrenovici, cu experienţă în seducerea bărbaţilor puternici, s-a folosit de frumuseţea şi inteligenţa ei pentru a obţine nu atât dragostea domnitorului Cuza, ci avantaje materiale. Despre Cuza se spune că a fost vrăjit de farmecele fizice ale Mariei. "Femeie foarte frumoasă, cu un bogat păr negru şi ochi albaştri, ce făceau un contrast reuşit şi produceau un efect minunat", este descrierea rămasă de pe urma frumoasei Maria Obrenovici.