Plicuri inscrieri Eurovision
27-29 ianuarie: juriul va audia concurenții în studioul TVR, condiție obligatorie pentru participarea la concurs. În premieră, înregistrările audițiilor vor fi difuzate într-o serie de emisiuni la TVR
Astăzi, 23 ianuarie, organizatorii Selecţiei Naţionale Eurovision 2017 au avut o zi plină. Conform calendarului competiţional, la sediul TVR au fost verificate şi numărate dosarele de înscriere pentru concurs, peste 80 de piese fiind înscrise pentru Selecţia Naţională.
Vedete autohtone, precum Lora, Mihai Trăistariu, Florin Chilian, Maxim, Ioana și Distinto, Tavi Colen și Emma, Tudor Turcu, Nora Deneș, Cristina Vasiu, Teodora Dinu sau Ramona Nerra, dar şi compozitori străini – suedezi, britanici și americani - speră să reprezinte România la concursul de la Kiev, din luna mai. În aceeaşi competiţie intră şi câteva proiecte produse de Marius Moga și Adrian Sână.
Numărarea şi verificarea plicurilor conţinând melodiile trimise s-a desfăşurat la sediul TVR, unde documentele au fost deschise şi verificate în prezenţa unui notar autorizat. Perioada de înscrieri pentru etapa naţională a concursului s-a încheiat duminică, 22 ianuarie a.c. La fel ca şi anul trecut, participanţii ale căror dosare de înscriere nu îndeplinesc toate condiţiile impuse de Regulament mai au la dispoziţie două zile pentru a-şi completa documentele.
„Le mulțumesc celor care s-au înscris în Selecția Națională 2017, pentru încrederea pe care ne-au acordat-o și îi asigurăm că toate eforturile noastre din aceste zile se concentrează pe audițiile care vor fi înregistrate în perioada 27-29 ianuarie. Ca în fiecare an, le vom asigura concurenților condiții tehice la cele mai înalte standarde pentru aceste audiții, pe care le vom difuza, în premieră, într-o serie de emisiuni la TVR”, a declarat Iuliana Marciuc, producătorul Selecției Naționale 2017.
Cei care trec de verificarea dosarului intră la preselecţie: pentru prima dată în istoria participării României la Eurovision, juriul va decide semifinaliştii Selecţiei Naţionale într-un show televizat. Artiştii vor interpreta piesele în studiourile TVR – condiție obigatorie pentru participarea la concurs - , vineri, 27, sâmbătă, 28 şi duminică, 29 ianuarie, în faţa juriului şi a invitaților care îi vor susține din gradene.
În premieră în istoria Selecţiei Naţionale, înregistrările audițiilor vor fi difuzate, în perioada 5-11 februarie, într-o serie de emisiuni, în exclusivitate la TVR 2, TVR HD şi TVR Internaţional.
La final, fanii vor afla numele celor 15 semifinalişti ai Selecției Naţionale 2017, care vor rămâne în cursa pentru un bilet spre scena din Kiev.
Semifinala Selecţiei va avea loc duminică, 26 februarie 2017, în studioul TVR, iar Finala pe 5 martie. Câştigătorul Selecţiei Naţionale va fi desemnat exclusiv de public, prin televot.
Eurovision Song Contest 2017 va avea loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Alături de România, în competiţie s-au mai înscris 42 de ţări.
SURSA TVR.RO.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu