Aproximativ 100 de persoane au protestat în Capitală, cerând demisia lui Victor Ciorbea
Aproximativ 100 de persoane s-au strâns la Universitate, miercuri seara, începând cu orele 18.00, pentru a cere demisia Avocatului poporului, Victor Ciorbea. Protestatarii sunt nemulţumiţi de demersul lui Victor Ciorbea la CCR privind Legea 90/2001 care împiedică persoanele condamnate penal să facă parte din Guvern.
Protestatarii au strigat "Jos Ciorbea!" şi au afişat pancarte cu mesaje precum "Ciorbea, ai făcut varză Constituţia" şi "Avocatul politrucilor, nu al poporului".
Oamenii spun că Avocatul Poporului nu trebuie să reprezinte interesele politicienilor, ci pe cele ale poporului şi sunt nemulţumiţi de activitatea lui Victor Ciorbea în această funcţie.
"Vrem să protestăm pentru a forţa demiterea Avocatului poporului. Nu m-a mulţumit nimic în toată cariera lui. Încă de pe vremea când era premier Victor Ponta, inactivitatea şi părtinitatea cu care a abordat toate problemele au fost mai mult decât clarificatoare pentru mine", a declarat Emil Daie, unul dintre protestatari.
"Am ieşit în stradă, deşi nu e vremea tocmai caldă, pentru că domnul Ciorbea şi cei care îl susţin trebuie să ştie că este un politruc, că şi-a slujit destul stăpânii lui politici şi că Avocatul poporului este o instituţie care trebuie să protejeze cetăţeanul de rând. Dragnea are majoritatea parlamentară la degetul lui să schimbe legi. (...) Domnul Ciorbea trebuie să plece şi cei care l-au pus să numească un avocat care să reprezinte poporul. (...) Ar fi normal să fie un om cu o largă susţinere populară şi parlamentară, nu o persoană care este avocatul unei majorităţi anume", spune Cristian Şoimaru, un alt participant.
"Am venit pentru a susţine demiterea Avocatului poporului, care din punctul meu de vedere şi al celor prezenţi aici a acţionat neconstituţional. Au fost nenumărate ocazii în România în ultimii ani în care el nu s-a implicat, cauze în care se încălca grav demnitatea umană, iar dumnealui nu a acţionat. Din ce am citit eu, mi se pare îngrozitor să intervii doar în anumite cauze. (...) Cred că Avocatul poporului ar trebui să vadă de treburile poporului şi să ţină cont de ceea ce doreşte poporul", a declarat Alina.
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea a sesizat la CCR Legea 90/2001 care împiedică persoanele condamnate penal să facă parte din Guvern. În replică, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Mădălina Dobrovolschi, a spus că preşedintele Klaus Iohannis este indignat de demers, considerându-l "o acţiune cu unic beneficiar". Ulterior, Victor Ciorbea a declarat că are convingerea că toţi cei care lecţii despre constituţionalitate nici nu au răsfoit sesizarea făcută la CCR privind legea care nu permite persoanelor condamnate să facă parte din Guvern.
Întrebat despre o eventuală demisie, Victor Ciorbea a spus că cei care au ridicat această problemă sunt "bieţi oameni care nu ştiu despre ce e vorba şi nu au avut răbdarea şi nici interesul să citească excepţia pe care am formulat-o".
Miercuri seara, în centrul municipiului Cluj-Napoca s-au adunat peste trei sute de persoane, pentru a cere demisia lui Victor Ciorbea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Protestatarii s-au adunat pe Bulevardul Eroilor şi au pornit într-un marş prin centru, numărul lor ajungând în scurt timp la aproape o mie.
Ei scandează "Demisia", "Jos Victor Ciorbea", "Victor Ciorbea nu uita, astăzi vrem demisia" şi "Jos condamnaţii".
De asemenea, protestatarii au pancarte cu mesaje precum "Victor Ciorbea eşti concendiat", "Victor Ciorbea eşti demis" sau "Afară cu avocatul penalilor".
"Cerem demisia lui Ciorbea din funcţia de avocat al poporului, pentru că nu mai reprezintă poporul, Victor Ciorbea este vândut penalilor şi trebuie să plece din funcţie", a declarat corespondentului MEDIAFAX unul dintre participanţi.
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, declara, în urmă cu o săptămână, că va sesiza la CCR Legea 90/2001 care împiedică persoanele condamnate penal să facă parte din Guvern, afirmând că nu vizează cazul lui Liviu Dragnea, ci o reglementare de ansambu. Întrebat care este scopul acestei sesizări, Avocatul Poporului a arătat că este acela de "a asigura o legislaţie normală, firească şi asigurarea echilibrului între puterile statului”. Întrebat dacă a discutat cu Liviu Dragnea despre această sesizare, Ciorbea a negat.
În replică, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Mădălina Dobrovolschi, a spus că preşedintele Klaus Iohannis este indignat de demers, considerându-l "o acţiune cu unic beneficiar".
"Preşedintele României este indignat de acţiunea din această dimineaţă a Avocatului Poporului, o acţiune cu un unic beneficiar. În acelaşi timp, preşedintele României este surprins de rapiditatea cu care Avocatul Poporului doreşte să devină util noii majorităţi politice printr-un demers care apără dreptul persoanelor condamnate penal de a ne conduce", spunea Mădălina Dobrovolschi.
Ulterior, Victor Ciorbea a declarat că are convingerea că toţi cei care lecţii despre constituţionalitate nici nu au răsfoit sesizarea făcută la CCR privind legea care nu permite persoanelor condamnate să facă parte din Guvern.
Aproape o mie de persoane protestează la Cluj-Napoca
"Am convingerea că nicio persoană responsabilă, de bună credinţă, care a citit acea excepţie nu ar putea şi nu poate să fie deranjată, fie că e din România, fie că e de oriunde din lume, de faptul că toţi cei care fac parte din conducerea celor trei puteri ale statului ar trebui să îndeplinească aceleaşi condiţii extrem de înalte de moralitate, de cinste, de corectitudine pentu a îndeplini aceste funcţii de demnitate publica. Prin urmare, toti cei care vorbesc şi dau lecţii de constituţionalitate sau de moralitate am convingerea că nici măcar nu au răsfoit acea excepţie de neconstituţionalitate. Ar fi bine mai întâi să rasfoiască excepţia şi pe urma să vorbească despre ea. Ştiu că mulţi sunt deranjaţi că a crescut numărul de petiţii de când eu sunt Avocat al Poporului, că a crescut numărul de audienţe, de rapoarte speciale, că mă ocup şi de cei din temniţe, de toată lumea, pentru că toţi au anumite drepturi care trebuie respectate. Am făcut foarte multe sesizaări din oficiu, anchete care deranjează. Dacă asta deranjează, e altceva, măcar să spună deschis ce îi deranjează. În rest, să te ascunzi după o excepţie care vrea acelasi regim juridic, acelaşi nivel de moralitate pentru toţi conducătorii din fruntea ţării, nu văd de ce anume ar fi cineva deranjat, din ţară sau din lume", spunea Victor Ciorbea.
Întrebat despre o eventuală demisie, Victor Ciorbea a spus că cei care au ridicat această problemă sunt "bieţi oameni care nu ştiu despre ce e vorba şi nu au avut răbdarea şi nici interesul să citească excepţia pe care am formulat-o".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu