luni, 16 ianuarie 2017

Ce cheltuieli pot deduce PFA în 2017


Potrivit Codului fiscal, venitul net anual rezultat din activităţi independente se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile aferente realizării venitului, deductibile conform datelor contabile.
Pentru a putea fi deduse, cheltuielile trebuie să îndeplinească anumite condiţii, iar prima dintre acestea este ca respectivele cheltuieli, efectuate în scopul desfăşurării activităţii independente, să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate, justificate prin documente.

Totodată, există şi o serie de alte criterii ce trebuie îndeplinite, pentru a putea fi deduse cheltuielile, dintre care amintim:

-să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite;
- să respecte regulile privind amortizarea;
- să respecte regulile privind deducerea cheltuielilor reprezentând investiţii în mijloace fixe pentru cabinetele medicale;
- să fie efectuate pe perioada deplasării contribuabilului care îşi desfăşoară activitatea, în ţară şi în străinătate, în scopul desfăşurării activităţii, reprezentând cheltuieli de cazare si transport;

- să reprezinte contribuţii profesionale obligatorii datorate, potrivit legii, organizaţiilor profesionale din care fac parte contribuabilii;
- să fie efectuate în scopul desfăşurării activităţii şi reglementate prin acte normative în vigoare;
-  să reprezinte preţul de cumpărare sau valoarea stabilita prin expertiza tehnică la data dobândirii, după caz, pentru activele neamortizabile, cheltuielile deductibile fiind înregistrate la momentul înstrăinarii acestora.

Care sunt celelalte cheltuieli ce pot fi deduse

Pe lângă deducerea cheltuielilor efectuate pentru organizarea și desfășurarea învățământului profesional și tehnic, Codul fiscal stabileşte la articolul 68 că sunt deductibile limitat următoarele:

- cheltuielile de sponsorizare, mecenat, precum şi pentru acordarea de burse private, în limita unei cote de 5% din baza de calcul;

- cheltuielile de protocol, în limita unei cote de 2% din baza de calcul;

- cheltuielile sociale, în limita sumei obţinute prin aplicarea unei cote de până la 5% asupra valorii anuale a cheltuielilor efectuate cu salariile personalului;

- scăzămintele, perisabilităţile, pierderile rezultate din manipulare/depozitare, potrivit legislaţiei în materie, inclusiv cheltuielile cu bunuri cu termen depăşit de valabilitate potrivit legii;

- cheltuielile reprezentând tichete de masă şi vouchere de vacanţă, acordate de angajatori;

- cheltuielile cu primele de asigurare voluntară de sănătate și contribuțiile la fonduri de pensii facultative efectuate în scopul personal al contribuabilului, în limita plafoanelor (400 de euro pe an);

- cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii, aferente autoturismelor folosite de contribuabil sau membru asociat sunt deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane;

- cheltuielile reprezentând contribuţii obligatorii datorate pentru salariaţi inclusiv cele pentru asigurarea de accidente de muncă şi boli profesionale;

- cheltuielile reprezentând contribuţii sociale obligatorii, potrivit legii, datorate de către contribuabil în limitele stabilite;

- cheltuieli pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă;

- dobânzi aferente împrumuturilor de la persoane fizice şi juridice, altele decât instituţiile care desfăşoară activitatea de creditare cu titlu profesional;

- cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria - rata de leasing  în cazul contractelor de leasing operaţional, respectiv cheltuielile cu amortizarea şi dobânzile pentru contractele de leasing financiar;

- cotizaţii plătite la asociaţiile profesionale în limita a 4.000 euro anual;

- cheltuielile reprezentând contribuţiile profesionale obligatorii datorate, potrivit legii, organizaţiilor profesionale din care fac parte contribuabilii, în limita a 5% din venitul brut realizat.

În ceea ce priveşte regimul cheltuielilor pentru autovehicule, sunt deductibile 50% dintre cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul desfăşurării activităţii şi a căror masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 3.500 kg şi nu au mai mult de nouă scaune de pasageri, dacă vehiculele respective se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:

- sunt utilizate exclusiv pentru servicii de urgenţă, servicii de pază şi protecţie şi servicii de curierat;

- sunt utilizate de agenţii de vânzări şi de achiziţii;

- sunt utilizate pentru transportul de persoane cu plata, inclusiv pentru serviciile de taximetrie;

- sunt utilizate pentru prestarea de servicii cu plata, inclusiv pentru închirierea către alte persoane sau pentru instruire de către şcolile de şoferi;

- sunt utilizate ca mărfuri în scop comercial.
Când ştim că o persoană fizică desfăşoară activităţi independente
Conform normelor în vigoare, o persoană fizică desfăşoară o activitate independentă dacă îndeplineşte cel puţin patru dintre următoarele şapte criterii, în scopul obţinerii de venituri:

- dispune de libertatea de alegere a locului şi a modului de desfăşurare a activităţii, precum şi a programului de lucru;

- dispune de libertatea de a desfăşura activitatea pentru mai mulţi clienţi;
- riscurile inerente activităţii sunt asumate de către persoana fizică ce desfăşoară activitatea;
- activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfăşoară;
- activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacităţii intelectuale şi/sau a prestaţiei fizice a acesteia, în funcţie de specificul activităţii;
- persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare şi supraveghere a profesiei desfăşurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective;
- persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terţe persoane în condiţiile legii.
Concret, în categoria veniturilor din activităţi independente se încadrează veniturile obţinute de:
- persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale înființate ca atare la Registrul Comerțului;
- profesiile liberale, autorizate să funcționeze de organismul care reglementează respectiva profesie;
- persoanele care valorifică drepturi de autor.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu